Au mai rămas doar patru zile până la startul sezonului de primăvară în Europa League, iar UEFA trece în revistă cele mai importante realizări ale echipelor rămase în competiție.
România va fi reprezentată în saisprezecimile competiției de CFR Cluj și de Steaua, iar trupa din Gruia se numără printre cele șase campioane din sezonul trecut prezente în această fază a Europa League. Alături de CFR, BATE Borisov, Olympiacos, Zenit și Ajax se pot mândri că sunt campioane în Belarus, Grecia, Rusia, respectiv Olanda.
Calificată în premieră în primăvara europeană, CFR Cluj se alătură altor 11 cluburi aflate pentru prima dată în această rundă a Europa League. Printre ele se numără Chelsea, Inter, Olympique Lyon, Tottenham sau Anji Makhachkala.
Cinci câștigătoare ale Cupei Campionilor Europeni, încă în cursă. Steaua, printre ele Steaua se poate mândri cu faptul că se numără printre cele șase deținătoare ale Cupei Campionilor Europeni calificate până în această fază, iar din acest punct de vedere disputa cu Ajax e cea mai „interesantă” din această fază: e singura în care se întâlnesc două foste câștigătoare al celui mai important trofeu european. Ajax are
Chelsea, Inter, Liverpool și Benfica sunt celelelte patru formații care au câștigat CCE sau Liga Campionilor.
UEFA mai notează că doar patru echipe au evoluat în toate cele patru ediții Europa League (competiție ce a luat locul Cupei UEFA din sezonul 2009-2010), iar Steaua se numără printre ele. Coincidență sau nu, și adversara de joi a steliștilor, Ajax Amstredam se numără printre cele patru formații, alături de Rubin Kazan și Atletico Madrid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER